GROTESQUE
Din ganduri si obsesii, din impliniri si neimpliniri, din timp pierdut sau revelatii bizare, din sentimente arse printr-o tigara in nopti nedormite … s-a nascut
http://grotesque.silentact.eu
Atat mai stiu si-atat mai vreau sa fac.
Cu bine !
(No Ratings Yet)
Loading ....
(No Ratings Yet) Loading ...Iluzii si GLUME PROASTE
M-am gandit mult inainte sa incep sa scriu ceea ce urmeaza. Ar putea darama lumea imaginara a multor oameni. Dar de ce nu? E oricum imaginara, deci nu daram eu nimic. Vorbim despre lumi aparent ridicate dar care defapt nici n-au inceput sa se construiasca. Si-atunci.. de ce nu ? Nu voi simti nici urma de remuscare, ba mai mult, imediat ce voi fi terminat acest articol, voi zambi sadic. Poate voi si rade putin.
Ce este dragostea ? Are cu siguranta sute de definitii date de om care contin toate sirop al aceleiasi esente. Dar totusi exista? Este finita ? Este infinita? Se poticneste sau nu de un punct dincolo de care nu mai poate patrunde ? Care este valoarea unui “te iubesc” ? Se poate marura, cantari, cumpara, vinde ? Sa vedem.
Doi oameni se indragostesc. Se privesc in ochi, timpul pare ca s-a oprit, se ating, se saruta, se miros, absorb totul unul din celalalt, se contopesc, incet incat incep sa miroasa la fel si sa devina o fiinta. Dispar toate apasarile sufletesti ale celor doi intrucat dragostea lor umple totul. Cam asa am defini dragostea ideala, in conditii de vid absolut.
Si dupa parerea mea, dragostea umple totul. Langa ea nu are loc nici un alt sentiment. Nu mai incap acolo invidia, egoismul, orgoliul, nevoia de dominare, gelozia. Dragostea nu este o afacere in care astepti din partea partenerului sa ti se intoarca gesturile. Il iubesti sau nu. Daca il iubesti vei suporta toate mizeriile sale si vei continua sa-i saruti buzele. Vei suferi bucurandu-te pentru ca durerea pricinuita sufletului tau vine din partea omului pe care-l iubesti. Te vei consuma ca un carbune incins daca nu-ti vor fi impartasite sentimentele, dar sub nici o forma nu-l vei dusmani, nu-i vei dori raul, nu vei simti dorinta de razbunare. Pentru ca odata cu primul mic gand de aceste fel, te asigur, ai iesit din sfera dragostei. Te-ai inselat. Nu era iubire. Era pasiune, obsesie, dorinta, nevoie, obisnuita, comoditate, orice vrei tu, dar nu era iubire. Te-ai mintit, te-ai pacalit, ti-ai batut joc de tine.
Am cunoscut cupluri care aveam senzatia ca se iubesc pentru eternitate. Aveau senzatia ca sunt rupti unul din celalalt, ca se vor mistui impreuna in timp si spatiu, strangandu-se in brate. Nu ma intreba daca s-au luptat unul pentru celalalt atunci cand valurile vietii au venit cu vant si noroi sa le rastoarne fundatia. Intreaba-ma daca era acolo vreo fundatie de rasturnat. Intreaba-ma daca acele valuri au intampinat vreo dificultate. Intreaba-ma mai bine daca au incercat macar sa se lupte sau daca au realizat ceea ce li se intampla.
Vorbim despre dragoste ? Serios ? Cumva acea dragoste in care omul de langa tine paralizeaza de la gat in jos si cu bucurie accepti sa-i fii alaturi clipa de clipa facand din povara sa povara ta ? Acea dragoste in care l-ai saruta la fel de pasional pe cel iubit, mort de 3 saptamani si cu viermi in gura si l-ai vedea la fel de frumos ? Dragostea in care ti-ai da nu viata, caci viata o poti da intr-o clipa. Viata nici nu iti apartine si a ti-o da intr-o clipa e un gest ipocrit lipsit de valoare, orice copil ar putea sa o faca din inconstienta. NU ! Dragostea in care ti-ai da timpul… timpul ireversibil care iti apartine, pe care ar trebui sa-l traiesti pentru tine… acest timp sa-l sacrifici si sa il dai omului pe care il iubesti. Sa renunti la a trai pentru tine. Sa umplii viata altuia, considerand ca viata sa e una cu viata ta. Acum …abia incepem sa vorbim despre dragoste. Ti-ai taia o mana ? Un picior ? Ti-ai da vederea ? Ca omul pe care il iubesti sa primeasca o mana in plus, un picior in plus, ochi de rezerva, din grija fata de el. Pentru ca nu cumva intr-o zi sa orbeasca si sa ramana fara ochi. Ai face-o ? Si nici macar nu ne-am apropiat de ceea ce inseamna dragoste !
Esti iubit deci ? Iubesti ? Cum e ?
Nu cumva, 3 miliarde de perechi intre 6 miliarde de oameni, s-a inchis in mincinoase globuri de cristal de cate 2 locuri si si-au construit propria iluzie ? Un ambalaj hidos, o masca poleita cu aur care ascunde viermii nimicului ? Nu cumva vei fugi atunci cand omului de langa tine ii va fi desfigurat chipul de un accident ? Sau ai inceput deja sa te rogi sa nu se intample asta… Sau daca alt ghinion va face sa nu se mai poata culca cu tine? Si nu cumva iubirea ta va disparea sau se va transforma subit in orgoliu ranit cand vei vedea omul iubit sarutand pe altcineva ? Sau deja…ti-ai inceput a doua rugaciune ? Nu cumva va temeti amandoi ca nu cumva ceva… ceva de acolo de sus sa va puna unul in fata celuilalt si sa va faca sa va rusinati aplecandu-va pana la pamant de cat de ipocriti sunteti ? Nu cumva, vietile .. povestile de amor .. sentimentele declarate atat de usor .. sunt intr-o majoritate covarsitoare o mare si mizerabila minciuna ? Nu te simti putin mai murdar acum amintindu-ti de ultimul “te iubesc !” pe care l-ai spus ?
Oamenii sunt pamant si pamantul cu greu deprinde iubirea. Simtim pasiune, simtim atractie, simtim nevoie. Sa le dam curs, de fiecare data cand le simtim. Sa nu le tratam ca si cum ar fi dragoste, sa nu le confundam, sa le implinim ca pe niste capricii ale unor copii mofturosi, sa le devoram, sa ne aruncam in ele, sa nu le pierdem. Pentru ca nu desacralizam nimic. Dar nu cumva… nu cumva vreodata.. sa desacralizam iubirea !
Va doresc de bine ! Numai de bine. Iubiti-va mult !
(No Ratings Yet) Loading ...The simple bare necessities …
Ei dragilor, articolul popescian in cauza si anume acesta , m-a cam dat peste cap intrucat m-a facut sa ma gandesc la lucruri la care nu ma gandesc de obicei cu placere. Felia autentica de Romania, aceea in care pe dupa blocurichiar si cele mai aranjate pizde umbla in slapi si mergla butic dupa lapte in capot cu buline, desi niciodata n-ar iesi asa 200 de metri mai incolo, am vazut-o in trecut in Timisoara si o vad si in prezent pe unde imi intorc privirea. Si am mai vazut-o demult undeva. Intr-o colonie de emigranti, intr-un cartier in care oamenii aveau atatea griji si nevoi incat se eliberasera si-i durea fix in cur cum te uiti tu la sosetele lor rupte din care le ies degetele.
Nu am gasit cxutremurator faptul ca cinci femei (citeste si intelege) au iesit in frig cu cutiile de margarina sa hraneasca pisicile. Am gasit infricosator faptul ca asta ne arata cum oamenii au dat drumul viselor lor. S-au oprit. A murit speranta, s-a stins lupta lor, isi cauta o motivatie pentru propria existenta, alta decat 8 ore pe zi la servici, inghititul rahatului sefilor, primirea unei zi libera legala ca pe un mare premiu. Si unde gasesc ei aceasta motivatie ? Intr-o cutie cu margarina plina cu mancare pentru pisici pe care o desearta in fata blocului. In timp ce mi le imaginez in frig, le vad parca si barbatii in case. Cu un deget in cur, cu o bere in fata, libidinosi, schimband canalele de la TV in cautarea unui san ferm, care sa nu aduca cu al nevestei care s-a lasat de mult, sau cel putin al unui meci de fotbal intre oricare doua echipe. Ea intra pe usa, el ragaie, se privesc si nu se mai cunosc, poate ar vrea chiar sa fuga unul de celalaltdupa 20 de ani de rutina in care s-au instrainat, dar au blestematul ala de apartament cumparat impreuna si plodul si joburile si… pisicile !!! Si desigur, le-au murit si visele.
Am vazut oameni si prin alte parti. Aflati poate in circumstante o idee mai bune dar asemanatoare. Oameni care au imbratisat viata, nu pasivitatea si inertia. Si daca n-au gasit bani pentru restaurant au gasit timp pentru un jogging in parc sau o plimbare cu bicicleta. Ca sa nu ajunga libidinosi. Ca sa nu isi ucida sentimentele reciproce reducandu-se la TV si la un deget infipt in cur. Ca sa continue sa se simta frumosi. Din acest motiv ma sperie imaginea fiecarei felii de Romania legata de babe si pisici. Oamenii si-au pierdut motivatia de a trai pentru ei. Pentru a nu-si pune capat zilelor isi justifica existenta fiind utili pentru orice altceva, agatandu-se cu disperare de o felina moarta de foame sau de un plod care trebuie neaparat crescut. Gasind mereu vinovati pentru starea lor vegetativa. Si realitatea este ca nu exista alti vinova in afara lor. Lipsa interesului pentru viata apare la categorii de oameni obisnuiti sa aiba lucruri “by default”, care vad viata prin prisma castigurilor. Pentru care o viata plina de nevoi si provocari este una deja irosita. Surpriza ! O intreaga planeta se lupta cu facturi, rate, ipoteci, impozite, griji, joburi de rahat. Nu are a face cu locul ci cu educatia si cultura. Surpriza, nu suntem singurii. E o falsa si uracioasa iluzie a celor care-au renuntat sa lupte.
pentru Proiecte Speciale
(No Ratings Yet) Loading ...Tinerete fara batranete, pe porceste, ca la noi la York
Citeam AICI un articol interesant. Si nu numai acolo ci si in alte locuri pe Internet, din felurite surse ajung la noi tot felul de soapte despre cum in curand vom avea sansa de a trai sute de ani ca pe vremea lui Noe. Bun, imi zic eu in sinea mea, fie, foarte bine si foarte frumos, cred ca in prima faza as vrea si eu un shot din acel ceva, macar de exercitiu, ca daca m-as plictisi as gasi o cale sa-i pun punct dar preventiv mi-ar prinde bine un shot din elixirul vietii. Apoi insa in mintea mea au incoltit tot felul de dileme:
In primul rand, tratamentul n-ar fi accesibil decat unei anumite paturi sociale, evident. Doar nu vorbim despre aspirina. Ceea ce ar face ca pentru mine, marea descoperire sa nu insemne mai mult decat un scuipat verde pe o trecere de pietoni, iertati-mi ignoranta si egoismul (daca doriti).
Daca “elixirul tineretii” ar fi accesibil TUTUROR s-ar ajunge intr-un timp relativ scurt la suprapopulare m-am gandit in prima faza. Dar ar fi posibil sa se intample tocmai invers si in final pe termen lung totul sa duca la DEPOPULARE. Si asta pentru ca egoismul nativ al speciei noastre nu ar mai face loc unor tinere generatii limitandu-se la a-si prelungi propria agonie, chiar si in conditiile imposibilitatii de a procreea. In plus eu nu stiu in ce masura exista interesul ca generatii de inutili ( caci in sistemul social infect asta devenim pe masura ce imbatranim, viata nerentabila ) sa consume precum niste termite mai mult decat pot produce. Vorbim despre bani si indiferent de context, totul se rezuma la cifre. Niciodata n-a fost vorba despre individ, despre vieti, ci despre numere. Deci cum e ?
De asemenea ma intreb in ce fel ar revolutiona lumea o astfel de descoperire ? Oamenii ar face orice pentru viata. Viata va deveni vandabila. Asta este ceva ce personal ma sperie. Pentru ca viata va fi accesibila oricarui idiot care si-o va putea permite si pe care cei nevinovati vor fi obligati sa il mai suporte inca 50, 100 sau 200 de ani. Va dati seama ce ar putea face un “Jhonny 3 mandate” care ar pune mana pe un asemenea elixir ? O drama si o plictiseala.
Am putea ajunge la pedepse capitale precum “pedeapsa cu viata” ? O eternitate petrecuta intre 4 pereti goi si tapitati, intr-o camasa de forta, fara a ti se da posibilitatea de a te sinucide. Asta e ceva ce eventual mi-ar place sa vad. Va puteti imagina un astfel de Boc ? Ooohhh , eu pot !
Sau cine stie, poate dupa 400 – 500 de ani de existenta am asista la un val de “sinucideri de plictiseala” far precedent in istoria omenirii. Da categoric o astfel de descoperire ar schimba viata asa cum o stim in acest moment, dar drept sa va spun, habar n-am in ce fel.
Si daca as mai avea nervi sa nascocesc tot felul de nazbatii pe marginea acestei idei care pentru moment mi se pare foarte departe de desavarsire, cu siguranta ca articolul acesta ar fi mai mare si mai plictisitor, insa imi doresc sa inchei aici. Ca un om care stie ca e dator intr-o buna zi cu o moarte. Ca un om care stie ca oricare ceas e bun pentru ea. Ca unul care la o analiza mai atenta, gaseste eternitatea plictisitoare si de rahat.
(No Ratings Yet) Loading ...Teoria climax-ului pe Trilema
Iar intru pe Trilema, iar ma chinui sa fac artificii ca sa nu-i dau lui Popescu aia 5 euro, in final reusesc sa citesc si .. hoooop saaa… despre ce ne povesteste el iarasi ? Despre orgasme. Bai frate .. iar ? Uite ca iar ! Bun, imi zic, e ok pentru o zi de munca plictisitoare, ultima dintre ele de acest fel. Imi arunc ochii pe text si aflu ca dupa parerea Popescului, barbatii si femeile se pot bucura in conditiile potrivite, de aceleasi senzatii la nivel intrepiciorean. Teoria se sprijina pe o fundatie destul de solida zic eu, mai ales prin faptul ca-i destul de greu de contrazis, dar scopul meu aici nu-i acela de a-i face analiza pe text ci de a enerva doamnele si a comenta un pic subiectul. Pentru ca dupa cum am mai spus si sustin, omul e misogin, voi incepe cu prima dintre chestii.
Sa citam si sa comentam:
“Barbatul este perfect capabil de orgasm “feminin”, daca este excitat partial si defectuos, asa cum il excita de exemplu sexul oral.”
Deci stimate doamne si domnisoare (HA HA HA), eu m-as enerva la culme. Rezulta ca prestatia Dvs. (in ochii lui Mircea Popescu) este datatoare de excitatie partiala si defectuoasa, adica nu aveti cum sa-i intrati acestui tip in gratii oricat i-ati … incerca, ca sa zic asa.
Apoi:
“Excitatia femeii este in general aproximativa si ca atare ii ofera orgasme pe modelul doi, cel “feminin”, si asta mai ales din cauza ca aparatul ei sensibil este oarecum mai mic, mai prost plasat si necesita o abordare bifurcata.”
Deci cum ? Clitorisul doamnelor este prost amplasat ? Necesita o abordare de care ? Bifurcata ? Stimate doamne si domnisoare, va dati seama cam ce ustensile diabolice ar fi capabil sa inventeze acest tip intru satisfacerea Dvs. sexuala ? Adica sa inteleg ca natura v-a conceput prost, nu sunteti un model reusit, aveti nevoie de tot felul de…ajustari.. pentru a rezona armonios cu noi, barbatii, la care iata, se pare ca sunteti raportate. Sper sa reusesc cumva sa va conving ca si daca scrie un articol despre albine sau melci maine, el va fi in esenta tot despre suprematia barbatului asupra femeii. Eu m-as supara rau daca as fi femeie. As pune mana pe o furca, un topor, un facalet si m-as duce cu pasi vioi direct la usa Popescului. Va poftesc, purcedeti si aparati-va onoarea.
Asa, acum am ramas intre noi, barbatii. O avea dreptate Mircea, nu zic nu. Explicatia are logica, poate ca indiferent ce avem intre picioare, ne putem bucura de aceleasi senzatii asemanatoare sau identice ca intensitate respectand anumite reguli. Yo cred ca nici nu prea conteaza asta atat de mult, atata timp cat te bucuri de un grad avansat de stapanire al propriului corp si poti face o serie de giumbuslucuri in pat, beneficiind in final de acel tip de orgasm care ti-a fost harazit de natura by default. Nu-mi trebe’ mie “in valuri”, nu stiu d’astea.
Zic rau ?
(No Ratings Yet) Loading ...101 dalmatieni
Am inceput sa citesc “O suta de cuvinte” pe Trilema, povestea Catelei cum am poreclit-o eu, incepand cu expresia omului care merge la buda, de nevoie, de plictiseala, pentru ca mai apoi sa incep sa citesc din curiozitate, cu expresia omului care priveste si constata inainte de a trage apa, fluierand apoi a paguba. In final am inceput sa citesc din interes. De ce ? Pentru ca din punctual meu de vedere Cateaua are un profil psihologic cel putin interesant. M-a facut astfel sa ma intreb in cate femei, fie ele pustoaice, sotii, amante, bucatarese grase, vanzatoare de legume in piata sau doamne, arde mocnit o Catea. Una care poate nu s-a manifestat din pricina fericitului context in care nu a fost nevoie, desi fondul ei ar fi fost acelasi. Am continuat deci sa citesc si am apreciat faptul ca Mircea Popescu nu a exagerat extrem de mult situatiile in care Cateaua se vede pusa. Mi-a placut felul in care aceste situatii au sapat urme adanci in psihicul ei supunand-o, pentru ca mai apoi sa trag concluzia ca era predispusa psihic sa-i si placa. O placere ciudata, masochista, dar care cheama, incita, excita. Ai nevoie de o minte putin “diforma”, putin “atipica” pentru a aprecia povestea Catelei si pentru a patrunde sufficient cu mintea in cotloanele grotescului si sadismului illustrate de stimabilul Popescu. Pentru a imagina o fiinta umana vulnerabila, slaba, labila psihic, dar capabila poate de sacrificii comparabile cu ale eroilor de razboi, iti trebuie o oaresce experienta de viata, o doza de indiferenta, putin sadism, de unde concluziile care se pot trage sunt numeroase. As putea fara doar si poate sa afirm raspicat, asumandu-mi raspunderea, doar dupa citirea seriei cu Cateaua si nu bazat pe alte criterii, ca autorul este MISOGIN. Ca si cu ar fi cunoscut cel putin o Catea. Ca si cum nu l-ar deranja sa o biciuie pana la sange, sa o umileasca destramandu-i sufletul aidoma unui pullover vechi, pentru ca mai apoi sa o sarute romantic, ucigandu-i psihicul. Ceea ce ma face sa ma intreb daca nu cumva Antichristul nu este un om ci se gaseste in mai multi oameni care luandu-ne de mana intr-o zi vom juca acea hora care va aduce Sfarsitul. Vorbeam despre seria Catelei si iata-ma luat de val. Mi-a placut felul in care in general, scurtele episoade se termina intr-un punct in care curiozitatea iti este starnita si astepti sa citesti urmatoarea parte. Mi-a placut dupa cum spuneam mai sus cum Cateaua a fost pusa in situatii posibile si nu imposibile. Mi-a placut sa vad ca exista persoane care pot gandi mai murdar decat mine. La o simpla incercare de a te pune in pielea personajului intelegi cu adevarat unde bate lectura. Poate in locuri diferite in psihicul fiecarui cititor pastrandu-si insa ideea principala si anume aceea ca omul primeste locul in care se aseaza. Traim intr-o lume cruda, egoista, salbatica, in care Cateaua, oricare ea, in afara cazului in care e salvata de o fericita conjunctura, va purta o lesa, la fi umilita, scuipata, violata si va invata sa-i placa. Apoi, in mintea mea bolnava au incoltit o serie de intrebari nefiresti cum ar fi: oare cu ce stare de spirit a scris autorul aceasta poveste? Oare sa-i fi marcat vreo Catea existenta? Oare sa fi folosit cuvintele razbunandu-se altfel in subconstient pe vreo stimabila domnita care i-a tranzitat candva asternutul si sufletul? Sau a scris oare totul impasibil, ca pe oricare alt articol ? Una peste alta, m-am trezit intr-un punct in care “O suta de cuvinte” n-a mai aparut. N-a mai fost scrisa. A murit acolo undeva si nici macar nu mai stiu exact in ce context. Pot spune ca mi-as fi dorit s-o mai citesc. Iti trebuie o doza de curiozitate morbida pentru a citi acea serie. Acel gen de curiozitate caracteristic celor care acum buna vreme citeau publicatii gen “Infractorul” si “Infractoarea”. Se pare ca nu-mi lipsea. Sa terminam deci cu Cateaua, sa o ingropam. Mi-a placut, atata cat a fost. S-a conturat profilul psihologic al unei fiinte umane. Limbajul vulgar a accentuat tabloul situatiilor. Lectura a trezit sentimente variate, ca sa fiu in ton. Si dupa cum spunea invatatoarea mea, atunci cand ceva reuseste sa iti trezeasca vreun sentiment, a fost bine facut. Voi observa poate o idee mai usor, in statia de autobuz, la coada la magazine, in jurul meu in multime, ascunsa adanc in sufletul femeilor cu ochii plecati, o timida Catea. Care ma intreb, oare a fost in final resemnata, aidoma ciobanasului din Miorita, acceptandu-si conditia, sau a fost o luptatoare, reusind poate fara sa constientizeze ca a deposit un prag pe care putini il depasim cu usurinta. Acel prag de sila si dezgust, de durere, de umilinta, dincolo de care fiinta umana e atotputernica si libera. Libera sa renasca, la fel de libera sa moara, zambind. “O suta de cuvinte” fost o reusita, de ce nu ?
cica link la Proiecte Speciale
(No Ratings Yet) Loading ...