Asistam la eliminarea saracilor
Este in natura umana sa fim indiferenti sau in cel mai bun caz ineficient, apropos de durerile si nevoile semenilor. Am sa fiu scurt. Timisoara are sute de saraci care locuiesc in strada pentru ca din tertze motive nu mai au case. Voi lasa la o parte din aceasta categorie hotii, cersetorii, drogatii, alcoolicii. Sa vorbim despre cei care se afla in imposibilitatea de a munci si se afla pe strada. Cu siguranta nu sunt singurul care a vazut batrani plangand si noinarind noaptea in frig pe strazi. Cu siguranta nu sunt singurul care a avut atunci pe loc impulsul de a face ceva si apoi … a uitat. Ei bine, mi-am pus problema ca orasului ar trebui sa-i pese. In tari civilizate, la care am facut deseori referire pe blog, exista saraci doar daca acestia aleg sa nu munceasca, nu din lipsa locurilor de munca. Nu vad de ce primaria spre exemplu nu ar putea amenaja o cladire in regim de motel, cu paturi suprapuse, pentru aceia dintre saracii de pe strada care mai vor sa munceasca, mai vor sa faca ceva cu mainile si mintea lor insa nu li se mai da posibilitatea. Varsta, vreun handicap, indiferenta societatii. Cu siguranta s-ar gasi munci in folosul comunitatii prin care sa isi plateasca sederea si masa. Si cu siguranta o bucata de paine si o supa calda s-ar gasi pentru acesti oameni. Dar nu, saracii nostrii sunt lasati sa moara in mizerie pentru motivul devenit universal: ei nu mai produc. Nu mai genereaza profit. Nu mai platesc taxe. Abia daca mai consuma cat sa isi traga zilele. Ei nu mai fac parte din sistem, deci sunt tacit inlaturati. Permiteti-mi sa scuip pe acest concept acel gen de flegma verde si mucilaginoasa care nu iese usor la spalat. Saracii nostrii NU trebuie lasati sa moara pentru ca nu mai produc pentru societate. Daca aceasta este regula dupa care traim cu totii, sa le dam sansa de a produce din nou, fara sa-i discriminam pe anumite considerente. As dori sa stiu daca exista oameni interesati sa semneze o petitie care sa fie inaintata primariei pentru ca acestor oameni dezavantajati sa li se ofere o cladire in orasul nostru in regim de motel cu paturi suprapuse, neesential cum, sa isi plateasca sederea si masa in ore prestate in folosul comunitatii, sa li se redea sansa la viata. Sunt convins ca bani s-ar gasi, asa cum se gasesc bani pentru o sumedenie de mofturi care nu presupun pierdere de vieti omenesti.
(2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ...Indepartarea de raspuns
Omul e un subiect foarte delicat pentru un graunte de nisip ca mine. Cand raportezi un suflet la Univers, raportezi un strop de ploaie la toate oceanele lumii. Pe ce scara de valori se masoara asa ceva? Suntem oare doar victime ale dualitatii noastre pentru o perioada finita de timp in plan fizic sau e mai mult decat atat? Sau se termina totul odata ce devenim pamant si suntem prea speriati de idee ca sa respingem ideea nemuririi? Conteaza? Pentru ca daca da, ne defineste iarasi egocentrismul. “EU ! Sunt eu nemuritor?” Mereu punem intrebarea in acest fel. Sau exista o cheie si devenim nemuritori atunci cand reusim sa formulam corect intrebarea? Ma fascineaza dificultatea cu care ne impacam cu moartea, usurinta cu care o asociem cu non existenta. Putem vedea si accepta dualitatea din toate, putem intelege ca ziua are nevoie de noapte, seceta de ploaie, plusul de minus, albul de negru, dar cand se pune problema ca nasterea are nevoie de moarte si inceputul de sfarsit incepem sa negociem. Oare asa se nasc zeii sau ei exista deja dar trebuie sa le castigam darul? Cu siguranta sistemul nostru de raportare la orice este pueril. Sclavi ai valorilor lipsite de substanta, sclavii unui drum impus inconstient care ne-a indepartat cu secolele de adevarata noastra natura. Poate daca drumul ar fi fost altul, am fi avut astazi mai multe raspunsuri. Nu raman prea multe de facut. Incep sa cred in notiunea de “alesi”, aceia care vor privi primii lumea cu ochii sufletului.
(2 votes, average: 5.00 out of 5) Loading ...