Where passion embraces madness

Iti aduci aminte cum eram noi acum mii de ani? Ceva din tine n-a uitat. Acel ceva care ma ia de mana cand ma privesti. Desenam cercuri de foc pe cer cu varfurile aripilor si ne aruncam impreuna in gol, nedespartiti. Pana cand a aparut El si ne-a distrus mica lume. Ne-a facut sa credem in bunatate insa El era un suflet inveninat si aripile lui ardeau spatiul si timpul. Din cauza lui ne-am nascut din nou aici. Stiu ca nu-ti mai amintesti multe. Dar de fiecare data cand ma uit in ochii tai eu imi amintesc, am stiut mereu. Odata, pe cand totul era o intindere de ape, dupa ce Tiamat n-a mai fost, mi-ai spus ca simti o lunga suferinta venind. Iar eu am ras. Acum te cred, nu mai rad. Stii ca el nu poate muri … decat din prea multa iubire. Cred ca se indeparteaza de noi. Fiecare minut in timp, aproape de noi, il raneste, de cand tu ai inceput simti. Ai sa incepi sa-ti amintesti. Se teme, pentru ca te trezesti din vis. Iar eu sunt deja treaz si te vreau inapoi.

Bookmark It