…ride into the night ..
Nu stiu cand a fost ultima data cand am avut curajul de a ma lepada de tot ceea ce imi era necesar dar in contradictie cu tot ceea ce simteam. N-am mai facut asta de vreme buna, ba pentru ca am considerat ca am o varsta, ba pentru ca nimeni in jurul meu nu mai face asta, dar in definitiv am concluzionat ca motivul e TEAMA. Teama de a nu mai avea sub picioare acea felie de pamant solid care sa ma tina, pe mine care la randul meu tin in spate ani si un sac. Un sac cu ganduri, amintiri, trairi, frustrari, impliniri, nereusite, balauri si alte lighioane ale mintii mele. Si sacul e tot mai greu, tot mai greu, aidoma atmosferei dintr-un apartament in care batranul proprietar tot colectioneaza lucruri vechi si nu se indura sa mai arunce din ele. In final il sufoca, dar el moare cu sentimentul de siguranta in suflet. Nu am nevoie de nimic din toate astea. Nu ma mai tem de incertitudini, m-am vindecat. Nu mai am nevoie de siguranta pentru ca, la dracu, nu exista siguranta, intreaba orice narcoman vrei, orice bolnav de HIV si iti vor confirma. Nu am nevoie de o felie solida sub picioare pentru ca este o firava iluzie mascata in realitate. Si-atunci, sa cada muntii ! Daca va trebui sa alerg pana la 80 de ani, voi alerga prin lume, ratacitor. Daca va fi sa ajung pe strazi si sa dorm in cutii de carton, acolo voi dormi. Viitorul e mic, mic de tot si insignifiant, infinitatea timpului n-ar remarca absenta intregii galaxii, cu atat mai putin ar remarca zambetul sau tristetea mea. Sunt individuale. Ne descurcam sau nu cu ele. Ne luptam sau nu cu ele. Exista pentru noi, sau nu. Sa vina deci furtunile… aduceti norii, aduceti tornadele, faceti praf … astept aici… temator precum prezervativul in maini neindemanatice. I will ride ! I will ride into the night, pentru ca mi-e dor .. si pentru ca acolo, undeva, e mai mult decat o stea.
Cheloo la Timisoara
Chelule, eu sunt de acord ca fata nu ti-a adus un Red Bull asa cum ai cerut tu, ti-a adus un Burn, pentru ca nu avea Red Bull. De la asta pana la tine facand-o “tiganca borata” suficient de tare cat sa auda toata discoteca …prietene, sa ma scuzi. Si-apoi, acel “tu stii cine sunt eu?” isi avea rostul ? In fond si la urma urmei, cine pula mea esti tu Chelule ? Va ascult piesele de cand eram mic, de pe vremea cand nimeni nu credea in voi, de pe vremea cand toata lumea se intreba “cine pula mea mai sunt si Parazitii astia?” Si in mare, in mare zic, va dau dreptate , mai ales cand spurcati clasa politica. Am avut impresia in genere ca pot cunoaste un om dupa versurile pe care le face si … am gresit. Aveam impresia ca esti mai modest. V-am stimat si v-am respectat. Am vazut in voi o verticalitate de care personal, cel putin pana de curand, m-am simtit incapabil. Acum, dupa “zeificarea” ta recenta la Timisoara in Club Heaven (fara alte detalii), ma vad nevoit sa te intreb… in definitiv…Chelule… cine pula mea esti tu ?
P.S. recunosc ca n-am fost acolo personal, dar mi-au povestit. Si cuvantul lor face mai mult decat al tau.
Reintoarcerea la natura
Am renuntat la telefonul meu symbian N73 pentru minunatul, monocromul, micutul 8310. Viata a devenit mai simpla. Nu mai pot sa fac poze, nu mai stau pe mess de pe telefon, nu mai inregistrez filmulete, am in buzunar un obiect care face exact ceea ce-i spune si denumirea sa faca, primeste si da telefoane, la dracu ! Si e minunat. Ce urmeaza? Raman cu o adresa de mail si o adresa de mess. Eventual pastrez facebook. In rest, orice alta urma a mea pe Internet va disparea irevocabil pentru ca am realizat ca sunt mult prea ocupat cu lucruri absolut inutile. Timpul pentru asemenea lucruri a trecut de mult. Sunt bucuros , e acea senzatie pe care o ai cand simti ca te-ai trezit dintr-o coma adanca si esti din nou pe picioarele tale, neclintit, neinduplecat, facand exact ceea ce simti si ceea ce vrei. As putea numi asta siguranta. Siguranta lasa de obicei urme adanci si pe “simtitorul” ei, dar feeling-ul e ca o dimineata de primavara. Atunci cand raul este facut, singurul lucru pe care il mai poate face cel care l-a pricinuit este sa se opreasca. Nu exista corectarea raului. Raul nu poate fi reparat, el ramane acolo, facut. Ceea ce schimba de obicei lucrurile in acest caz vine din partea celor asupra carora s-a indreptat raul si se numeste iertare. Iar iertarea, poate sa vina sau sa nu vina. Mai departe, o intreaga poveste a unui cerc vicios. Iertarea genereaza speranta, speranat genereaza frenezie, frenezia genereaza actiuni …actiunile ..duc acolo unde iti doresti…sau nu. Si in final … am ajuns sa vorbim din nou, intr-un alt fel, despre viata.
so.. cya
LECTII
.. da dragilor, ma afundasem adanc de tot in mocirla. Cand ti se intampla asta, ai doua variante. Cea mai simpla si decenta este sa mori sufocat. Cea complicata si blestemata este sa te adaptezi. Si ti se poate intampla sa te adaptezi si apoi sa te complaci. Acum .. dupa cum soarta doreste, poti, sau nu, sa scapi pentru un moment din acel conglomerat de rahat si sa tragi o gura sanatoasa de aer. Si va fi ca o renastere. Ca o iluminare. Vei realiza unde ai stat. In ce ai inotat. Gura ta de aer insa va fi scumpa, va fi costat deja niscaiva suflete si va apasa pe tine un timp T cu toata greutatea ei. Dar .. esti liber. Ai un nou TU in oglinda si sansa de a-ti sculpta din nou fiinta. Ai tras o linie de netrecut intre tine si trecutul tau, intre tine si mizeriile tale, intre tine si fostul tu. Nu cred ca cineva intelege cu adevarat insa, nimic nu se compara cu bucuria eliberarii. Nimic nu se compara cu o ploaie torentiala care sa te spele. Si pretul … pretul merita de fiecare data.
AM OBOSIT
Am obosit, credeti-ma. Viitorul se scrie deja la cateva zile in fata mea. Oricum s-ar scrie, eu exist oricum, ceea ce inseamna ca va trebui precum Fram , sa merg inainte. Sa merg eu inainte, este uneori un lucru bun, alteori un lucru rau, pentru cei din jurul meu. Dar de cele mai multe ori, este bun pentru unii si rau pentru altii. Partea buna este ca atunci cand obosesti, incepi sa mergi mecanic, fara a mai acorda atentie trosnetelor de sub talpi. Partea proasta e ca ceea ce te deosebea de animal dispare. Dragilor, am invatat multe. Cei care ma cunosc stiu ca voi implini curand 27 de ani. Cei care nu, aflati acum. Am invatat sa imi cimentez sistemul de valori. Cineva vedea in mine acum vreo 7 ani …”raceala unui soldat nazist din plutonul de executie care mi-a impuscat bunicul”. Eu cred ca tipul n-a vazut nici pe sfert atunci. Ma tem tot mai mult de …”devenirea nimicului” ca sa spun asa. Si e foarte probabil sa alunec de pe puntea asta intr-o directie. La cat e de adanc haul, nu vad importanta. Imi iau la revedere si de la Timisoara, si de la tine Felix drace (stiu ca mai intri p’aci uneori) si sa stii ca vremurile alea in care ne imbatam prin baruri si lasam pe masa in urma noastra biletele cu mesaje paranoide care ingrozeau gasitorul, ma vor face mereu sa zambesc. La revedere prieteni care ba m-ati ironizat, ba m-ati respectat, ba m-ati privit asa cum ati inteles si asa cum ati stiut voi, vinovat am fost pentru ca nu mi-am gasit nicaieri locul. Rasmas bun strazi cu aer de toamna si urme ale pasilor mei ! Pe curand timpule, amuzantule, care m-ai tinut tintuit de un scaun la birou prea mult din tine …personificate-ai in ceva ca sa iti pot invineti ochii… am obosit. O oboseala seaca, batrana, care imi face oasele sa paraie in timp ce aluneca prin maduva lor ca izul de Zyklon B. Hai pa, trecutule !




































