26-le meu
Ne aflam in 26 decembrie. Un Mos Craciun obosit ranjeste ca un pedofil belgian dupa ce a tranzitat Romania cu un sac peticit, de criza. Dar nu ranjetul mosului ma ingrijoreaza acum ci muntii de brazi taiati si calcati in picioare prin piete dupa ce au ramas nevanduti. Prieteni, poate ca nu m-am facut inteles. SE TAIE BRAZI ! Se taie copaci care au nevoie de ani multi ca sa ajunga la o asemenea inaltime. Sunt taiati pentru a fi impodobiti pentru cateva zile si apoi aruncati. Nu stiu cum se vede chestia asta prin ochii tai insa mie imi vine sa vars. Industria plasticului e bine dezvoltata in secolul XXI si credeti-ma ca un brad de plastic arata la fel de bine. Mai mult, e acelasi in fiecare an. Asta iti da un sentiment de verticalitate. Nu te simti ca o curva de Craciun schimbandu-ti mereu bradul ? Serios vorbind, depinde de noi. Ultimii pensionari bolsevici isi vor lua inevitabil talpasita din aceasta lume pasind cu pantofi de Guban pe Vesnicele Campii ale Vanatorii. Ei ar trebui sa fie ultimii clienti ai brazilor adevarati. Ei ar trebui sa fie ultimii care au laudat vreodata perioada comunista. Ei ar trebui sa fie ultimii care s-au resemnat si ultimii care, docili, au gandit in pasivitate ca e bine asa caci “se poate mai rau.” Noi avem nevoie de o voce unitara. Noi ne putem educa altfel copiii in timp ce ne autoeducam pe noi insine. Am dreptul sa vars vazand in piete zeci de capete rotunde si mari, gazde ale unor creiere mici, ciopartind cu securea sute de brazi cu gesturi seci, banale, firesti, pur si simplu INUTIL. Dragilor, nu am nimic cu industria lemnului in sine, scriu acest articol de la un birou din lemn, nu sunt absurd. Nu putem, nu trebuie sa putem pentru bani sa facem ORICE. Nu trebuie sa putem lasa materialul sa devoreze tot ceea ce inseamna substanta si continut in noi. Iar daca putem, exista o cale caci japonezii au inventat demult ceva onorabil.. se numeste seppuku. De ce mi-e sila de Craciun ? Pentru ca nu suntem mai buni, doar un pic mai ipocriti. Pentru ca nu il mai simtim ci ne-am obisnuit sa il cumparam. Pentru ca daca a existat vreodata un Mos Craciun, el s-a retras de mult cu doua suedeze si cateva lazi de Absolut undeva unde GPS-ul nu bate si noaptea e lunga. Si de acolo din cand in cand ne mai trimite o soapta… ” Hey …capete de pula.. va rog, nu taiati brazii ! “
(No Ratings Yet)
Loading ...Identitate
Ce defineste un om ? As spune ca faptele sale, sentimentele sale, dorintele sale (nu cele exprimate cu voce tare ci acelea pe care le aude numai el), sistemul sau de valori si felul in care il modifica, intrucat, un sistem de valori e greu de mentinut intact. Un sistem de valori e bombardat zilnic de noi vibratii care-l deviaza cate putin de la traictorie. Imagineaza-ti ca esti popa, un popa catolic si plictisit care sta in cusca lui si asculta. Nu judeca, nu face comentarii, nu da sfaturi inutile ci doar asculta. Imagineaza-ti ca eu sunt undeva in afara custii tale de popa si iti vorbesc. Cam ce as putea sa fiu eu? Si dupa ce voi pleca, cu cat din mine, din adevaratul eu, ramai ? Cred ca de asta ma tem putin mai mult decat de alte lucruri pe care le consider importante. De tentinta cameleonica a omului. Nu-mi place. Ma lupt cu ea. Ma oripileaza. Sunt ceea ce sunt insa cu siguranta, nu ma pot multumi cu mine. Ar fi o sfidara, o blasfemie. Si atunci, schimb lucruri. Sistemul de valori, exprimare, idei, ambitii, dorinte, le schimb asa cum cred ca ar trebui sa o fac. Insa, imperfectiunea nu iti permite sa lucrezi de fiecare data corect la tine. Imperfectiunea nu iti permite sa intelegi ceea ce este corect si ceea ce nu este. Si ma intreb daca intr-adevar am reusit vreodata sa deslusim binele de rau. Nu cumva o facem in cea mai superficiala maniera posibila ? Poate Adam a muscat din mar doar putin, sau numai l-a atins cu varful buzelor. Avem o identitate cand stim ce ne dorim si pentru ceea ce ne dorim, despicam orbeste cer si pamant. Atunci cand pe scara valorica plasam ceea ce este important pentru noi acolo unde simtim ca trebuie. De aici rezulta ciocniri intre sisteme de valori intr-o hora Browniana. Fara empatie .. ramane o masca. Mastile mele le-am aruncat. Nici macar nu le-am pastrat undeva intr-un sertar pentru posteritate, pentru a nu mai fi vreodata tentat sa apuc vreuna si sa o sterg de praf. Eu sunt eu. Nu exista nimic altceva dedesubt. Renuntarea la artificial m-a trimis direct in realitate si sentimentul e cam acela pe care probabil il ai cand alergi gol prin thundra siberiana. Cere putin timp .. putina intelegere .. putina rabdare. Dar cel putin, ceea ce ramane, este substanta, interiorul, fara carapace, cu toate riscurile care decurg din aceasta..dezvelire. Si totusi, mai bine astfel. Uneori gasim in jurul nostru oameni pentru care merita.
Deci, parinte, cate Ave Maria ?
(No Ratings Yet) Loading ...