cum se tunde un timisorean in Cluj
Dragilor, povestea mea incepe cu tunsul. Tunsul ..parului meu. In Timisoara ma tundeam intr-un anume loc de langa o baza sportiva, in zona Dacia. Treaba era simpla. 2-3 explicatii si totul mergea ca la carte, de fiecare data fara gres. E o operatiune pe care obisnuiam sa o fac destul de des.
Mutandu-ma din Timisoara la Cluj, ma gasesc la un moment dat in fata unei situatii destul de neplacute. Parul incepuse sa ia o forma ciudata si nu mai era rebel ci dadea exact in freza de GEEK LIKE. Si cand frate-mi mi-a spus dupa ce m-a vazut pe webcam “baaah ce caciula faina ti-ai tras”, am decis ca e timpul sa gasesc o frizerie si sa ma tund.
Bun, nimic mai simplu, se gaseste o frizerie, se intra, se dau 2-3 explicatii, totul merge ca la carte, platesti si iesi. Si o gasesc pe prima. E sambata si deci, desi usa era larg deschisa, frizeria in sine nu era. Era tocma’ inchisa de-a binelea. Asa ca, voios, am inceput cu o miscare rectilinie sa caut o alta. E o zi absolut superba pentru plimbare pe jos in Cluj. Si iata, evrika !!! Undeva, pe malul Somesului, vad o frizerie inghesuita cumva , undeva … dar la naiba, o frizerie e o frizerie ! A fost primul moment in care am regretat ca nu stiu ungureste. Poate as fi aflat mai repede si nu dupa 15 minute ca ultimul client fusese deja luat, iar eu fiind un pic peste ultimul, trebuia sa imi vad de drum.
Perfect, “raman netuns si pornesc incet spre casa” imi zic in sinea mea cand o reclama stramba, scrisa parca cu dermatograful, imi atrage (probabil prin uratenia ei) privirea. FRI-ZE-RI-E ! Deschis Sambata 08 – 18. Ce revelator ! Ca si cum Universul ar fi pus un pic umarul la problema mea cu “caciula”. O frizerie care lucreaza Sambata si in regim de sclavi. Si intru.
Din prima ma izbeste vederea celor 3 scaune de frizerie, unul dintre ele inghesuit sub o scara din lemn. Dar .. la naiba, e probabil singura frizerie deschisa azi. Un tip cu o privire bizara ma pofteste pe scaun in timp ce o doamna infigea foarfeca sarguincios in parul unui domn intre doua varste.
Ma asez. Dau cele 2-3 instructiuni, tipul incepe. ZZZzzZZZzzz cu masina. Apoi incepe sa SUFLE parul cazut dupa gatul meu. La fel si pe cel cazut pe obraz, la fel pe cel cazut pe frunte. Interesant, mi-am zis, ar putea sa imi sufle putin si in p… , daca tot a adus ceva inovator in meseria asta. Jumatatea plina era ca respiratia lui era chiar Wregley’s, lucru care a contribuit hotarator la bacsisul lui.
Punctul culminant insa, a fost altul. Cel in care masina de tuns s-a oprit. Tipul mi-a pulverizat un fel de …lubrefiant…in cap si a scos de undeva de dupa tuburi de spray…un forfecoi. Exact…for-fe-… mda !!! Era tocma’ o foarfeca din acelea de tuns oi ! Cu care natural si lipsit de orice fel de inhibitii, incepe sa ma …sa zicem…”tunda”. Scartz…scartz… si fire de par zburau in stanga si in dreapta in timp ce magaioaia metalica scrasnea pe langa urechile mele, facandu-ma sa ma simt mic, umil si neputiincios. Si mi-a zis .. “uite mah cum a lucrat Universul la binele meu…o fi dupa merit”. Lucra absorbit in munca lui de parca ar fi fost ruda cu Edward omul-foarfeca. M-ar fi surprins cu siguranta mai putin sa fi scos de undeva de dupa pult o maceta. Dar eu eram pironit pe scaun si tuns cu un forfecoi de tuns oi. Creierul meu refuza sa creada si mi dadea mereu spam “asta nu e real, asta nu mi se intampla”.
In cele din urma, scrasnetele au incetat. Omul a terminat…si zambind ca Tarantino mi-a spus “e bine ?” Am dat din cap sec … “aham!”. Acum sunt acasa, tuns si zambitor si daca imi mai confirma 2 persoana azi ca omul n-a facut chiar o treaba rea… ma mai duc acolo si data viitoare. Am zis !
(No Ratings Yet)
Loading ...patrusprezece a doua
Ptiu ! scuip in san de trei ori si ma minunez. Aveam deja una, p’aia de Dragobete. Da’ n-o sarbatorea nimeni. Asta, pentru ca-i americaneasca, frumos ambalata in glazura de ciocolata si hartie creponata roz, merita se pare o atentie sporita. La fel ca s-aia de Halloween sau mai bine zis, in speta, ZIUA MORTILOR, prea putin are cu costumele de vrajitoare la mini jup si varcolacii dantuitori de prin cluburi. Da’ are priza. Apoi nici Craciunul nu-i tocmai despre un grasan imbracat in rosu Coca-Cola, indesandu-si bucile celulitice prin hornurile oamenilor ca un fur, la ceas tarziu in noapte, dar ne-a placut ambalajul. Si nici Pastele n-are a face tocma’ cu ouale si iepurimea. Defapt toate au treaba cu altceva si le-am facut dupa chipul si asemanarea noastra si cumva cumva, mirosul asta mi-e cunoscut si-i miros de lovele. Asa, ca sa fiu in ton. Azi am dormit toata ziua cu o caciula in cap. M-a durut capul, fizic vorbind. M-a durut rau. Mai am un sfert de 14. Dar e atat de ok, pentru ca daca vreau un 14 poleit in ciocolata si hartie roz, pot sa-l fac in oricare cele 364 de zile ramase si pot sa-l fac mai sincer si mai frumos.
(No Ratings Yet) Loading ...MA SUPUN
Dupa cum spun, ma supun acestei minunate sugestii. Ma bucura atunci cand cineva are initiative bune. Si drept urmare :
http://www.youtube.com/watch?v=9dxTWOLEkvw
(No Ratings Yet) Loading ...OMMI TIMISOARA
Exista odata demult, pe vremea cand inca mai purtam pantaloni cu turul la genunchi si daca ma scuturai cadeau din buzunarele mele o sumedenie de obiecte ciudate… exista deci zic.. un loc magic, in spatele Muzeului Banatului din Timisoara. Un loc mic, ferit de ochii indiscreti si totusi tocmai in buricul targului. Acolo toata pushtimea se intalnea din aprilie si pana tarziu in octombrie intrucat liceele prezentau putin interes pentru unii dintre noi. Acolo s-au legat prietenii, s-au pierdut dinti, s-au postit milioane de tigari, acolo pe trepte zeci de pustani si-au rupt vertebrele incercand figuri noi cu rolele, acolo s-au sarutat mii si mii de oameni, s-au intamplat cred, de toate. Era unul dintre locurile cele mai pline de viata din oras. Astazi, vederea sa ma intristeaza si o bruma de zambet apare pe muia mea inexpresiva, numai din pricina amintirii acelor vremuri apuse. Se pare ca omul intr-adevar sfinteste locul, insa din pacate noi nu aduceam nimic sfant cu noi. Si totusi, reuseam, fiecare dintre noi, sa punem o bucatica de suflet acolo si sa-l facem sa pulseze. Odata cu legile europene, buticurile care sfinteau si ele locul oferind holerca si posirca ieftina, au fost inchise si odata cu ele si primul butic deschis acolo, “Ommi”, cel care a ajuns sa dea nume locului. A urmat o furtuna de praf care a adus cu ea pustiul. Mi-e dor sa urinez in tihna in miezul zilei undeva dupa trunchiurile groase ale copacilor din Ommi. Si mi-e dor de anii ‘90 si de vremurile in care experimentam si parca, parca eram mai viu. Daca esti timisoarean din generatia mea si n-ai calcat niciodata pe acolo, probabil esti unul dintre cei care ne ocoleau speriati sa nu-i scapam de maruntisul pentru bomboane. Iti cer deci tie, astazi, pe aceasta cale, scuze.
(No Ratings Yet) Loading ...Dezlegare la viata
Partea buna in a fi om este ca nu exista prea multe reguli. Poti face ce vrei, poti oricand sa incepi de la zero, iti poti permite luxul de a renaste din cenusa, poti chiar sa mori ceva mai repede decat era prevazut daca iti doresti sincer, any fucking time. Totul cu conditia sa iti asumi consecintele, evident. Ele exista. Defapt, nimic altceva nu ne limiteaza. Temerile apar in vietile noastre precum curentii de aer care umfla panzele unei barci. Nu suntem mai mult decat barcute. Mai am din cand in cand astfel de franturi de gand, atunci cand sunt singur acasa, e noapte si n-am ce fuma. Chestia la care ma gandeam insa mai intens decat la orice altceva era ca, indiferent daca iti traiesti viata corect sau gresit (dupa baremele societatii de azi), daca lasi sau nu ceva in urma ta, daca iubesti sau nu fiecare clipa de viata, daca ai plantat un copac sau macar te-ai pisat la radacina unuia, daca meriti sa traiesti mai mult pentru ca e mare nevoie de tine (tot conform baremelor societatii), daca raspandesti fericire sau dezastru in jur, in final .. intr-o clipa dintr-un timp T, MORI. Punct, acolo te termini, pentru ultima data in viata ta…te termini. Si gata. Spuf ! Incerc sa ma transpun undeva in ultimele mele minute de viata (presupunand ca sunt constient de asta). Ce am facut ? Mai nimic. M-am pisat la radacina muuuultor copaci. Am fentat de cateva ori moartea in timpul firavei mele existente, HA ! Am trait ca un om normal, cu nevoi normale, una peste alta, nu am avut nimic mai special decat vecinul de la parter. Deci n-am facut nimic. Pe de alta parte insa, o sumedenie de oameni au lasat in urma lor lucruri care sunt valorate si astazi si pastrate cu sfintenie. Ma gandesc tot acest efort milenar nu face decat sa amane momentul in care si ele…lucrurile…valoroasele lucruri care ne incanta generatie dupa generatie vazul, auzul, simturile, se vor transforma in praf. E o certitudine la fel de puternica precum aceea ca niciodata nu voi reusi sa-mi invat pula sa imi spuna “tata”. Concluzia este ca suntem finiti. Finiti cum suntem, suntem frustrati atunci cand sentimentele pe care le incercam pe parcursul vietilor noastre finite, nu sunt …infinite. Dragostea, placerea, prosperitatea, fericirea, emotia. Ceva, undeva nu se leaga. Cat timp din viata asta finita si scurta deci …caci orice lucru finit, indiferent de durata sa in timp este SCURT…cat timp deci.. alocam lucrurilor care cu adevarat reusesc sa ne umple ? Si cat timp alocam micilor mizerii de care ne inconjuram cu inversunare si care…odata cu putrezirea oaselor noastre intr-un sicriu (din aur sau din lemn de brad) … vor rugini, se vor descompune, se vor sfarsi candva, undeva ?!
(No Ratings Yet) Loading ...