Odihneste-te in pace Mile Carpenisan !
orice cuvant este de prisos
(No Ratings Yet)
Loading ...Zi dupa zi… dupa zi..
.. acumulam. Obosim. Ne pierdem. Zi dupa zi invatam ca orice strigat se sfarseste la un moment dat, indiferent de cati perti de stanca s-ar lovi. Exista un capat si acolo se stinge. Si totusi ori de cate ori obosim, strigam. Suntem obositi de aerul pe care il respiram, un aer infectat de multe poveri, ale propriilor dureri si pacate, dar si ale unor factori exteriori independenti de noi. E un aer greu incarcat de taxe, impozite, rate la banci, dependenta de material si necesitatea materialului. E un spectacol multicolor care privit de undeva de sus trebuie sa arate ca o gramada de geamuri din sticla colorate, asezate unul peste altul si calcate in picioare, maruntite cu grija. Mi-e dor de un Francis de Assisi care sa arate cu degetul acuzator, care sa spuna CEVA care sa semene a strigat, dar care sa nu aibe un CAPAT, care sa nu se stinga ci sa prinda vlaga odata cu fiecare perete de stanca pe care l-a atins. Zi dupa zi, sufletele sunt tot mai grele, acoperite de cenusa unui aer pe care nu sunt facute sa il respire astfel. Zi dupa zi, aflam ca lucrurile care cu adevarat ne incanta, nici macar nu sunt de pe Pamant. Un curcubeu, un soare care sa te gadile dimineata si sa poleiasca seara blocurile in bronz, o imbratisare a ei, care sa te faca sa tremuri si sa o faca sa zambeasca, un copil care calareste cu inversunare o tricicleta pe o alee intr-un parc mut. Si astfel..zi..dupa zi..dupa zi… sa fie totul poleit in bronz, nu gri.
(No Ratings Yet) Loading ...