Uneori…
Uneori se intampla ca ceva sa ne readuca cu picioarele pe pamant. Pentru ca traim in spatiu. Din pricina faptului ca dupa statistica, probabilitatea de a fi constransi sa valoram viata si adevaratele lucruri care conteaza in ea este infima, caci lucruri cu adevarat rele nu ni se pot intampla tocmai noua, preferam sa traim dupa regulile cele mai primitive, raportand totul in jur la nevoile ego-ului. “sa am, sa iau, sa castig, sa primesc”. Cam pe-acolo pe undeva se invart toate si pare atat de firesc si atat de natural incat devine iluzie si pare ca putem exista in acest fel o vesnicie si ce bine ne pare si cat de frumoasa este viata. Uneori insa, doar uneori, apare un factor, ireversibil. Apare in vietile noastre ca un hot in noapte si loveste chiar in moalele capului, spunandu-ti ca timpul se numara de acum invers. Ce faci ? Nu faci nimic, acesta este raspunsul. Nu faci nimic pentru ca nu este nimic de facut. E capat de linie. Ramane sa intelegi. Ca subiect al acestei povesti, probabil te confrunti cu tine, vazandu-ti pentru prima data cu claritate sufletul, dezbracat. Ca spectator, cu siguranta ai cel putin o revelatie. Intelegi cum o intreaga planeta traieste in minciuna. Intelegi cat de mici, meschine si penibile sunt acele probleme pe care tindem sa le consideram prioritare, majore. Incepi sa valorezi cu sfintenie timpul, dar nu ca si cum ai vrea sa il castigi de partea ta ci ca si cum el e acum de partea ta si nu vrei sa-ti bati joc de el, intrucat maine, el poate nu va mai fi. E incredibil, cat suntem de gaunosi, de putrezi, de primitivi in gandire si in constiinta, cat suntem de egoisti si de nemernici, noi, oamenii. O zi buna !
(No Ratings Yet)
Loading ...Nu avem voie ..
Nu avem voie sa ne revoltam ca niste copii rasfatati pentru ca pasii nostrii au mers exact pe drumul pe care l-am ales. Nu avem voie sa pretindem ca problemele noastre sunt demne de atentia celorlalti intrucat nu exista om care poate spune ca nu a cunoscut tristetea, suferinta sau disperarea, cel putin o data in viata. Intr-o existenta care este atat de scurta, cel putin pe acest pamant si in invelisul pe care-l privim in oglinda, nu ne permitem sa nu zambim, mimand tristetea inutil in momentele in care nu putem vorbi despre reala tristete. Viata este mult prea scurta pentru ipocrizie. Pur si simplu nu avem suficient timp. Nu ne putem permite sa nu observam cat de desavarsit este verdele care ne inconjoara, albastrul zilei si negrul noptii. Nu ne putem permite sa nu ne gandim ca toate aceste lucruri le-am primit pur si simplu, fara a da nimic in schimb. Ele exista by default pentru fiecare dintre noi. Avem cel putin datoria de a imbatrani frumos. Cu fruntile descretite, cu buzele in forma de zambet. E o simpla chestiune de alegeri, datele vor fi oricum aceleasi, oricand. Probabil in ziua in care omenirea va invata sa imbatraneasca frumos, alte lumi ni se vor releva, alte spectre ale cunoasterii, alte paradisuri ascunse. Pentru moment, suntem doar mici, incruntati si furiosi. Si probabil…amuzam intreg Universul.
(No Ratings Yet) Loading ...Bonul de la casa
Am si eu o dilema… al cui e bonul de la casa? Al meu sau al lor? Pentru ca treaba sta cam asa. Intru in orice supermarket, cumpar o plasa de chestii, platesc si primesc un bon. Pe care de obicei nu il iau. Pentru ca nu vreau eu…NAH ! De-aia. Si sunt privit urat si cu ciuda si stiu ca respectiva casierita ma injura in gand si eventual suierat printre dintii stransi. Foarte bine… dar al cui e in final bonul? Eu am rationat asa. Este ceva ce a rezultat in urma unei actiuni ale mele…dar nu-i al meu. Nu-i ca atunci cand un caine face caca in parc si tu trebuie sa-l aduni pentru ca ti-a trebuit caine. Eu nu am acasa o casa de marcat care sa-mi scuipe peste tot bonuri. Si cu japca nu-l iau nici de-al dracului. Nu pot fi obligat sa il iau asa cum nu pot fi obligat sa port costum. In concluzie expresia “domn’ …domnu’ …v-ati uitat bonu’ ” n-are nici o noima. “Domnu’ ” nu are nici un bon, nu a fost improprietarit cu japca pentru ca asa ceva nu se concepe. Deci ..sa ne lamurim. BONUL DE CASA este AL CASIEREI daca este refuzat de catre client. Nici macar nu este al ei ci …RASPUNDEREA EI. Punct. Aici se opresc dilemele si mai mult de atat nu-i.
(No Ratings Yet) Loading ...La Cluj
Da, ce chestie, si la Cluj se face noapte. Si n-as fi fost atat de sigur pana cand am vazut-o si eu cu ochii mei. E o noapte frumoasa, parca-i mai altfel decat la mine la campie la Timisoara. Parca si luna-i altfel si parca eu devin si mai dezgustator de poet aici. Zac in camera …e ora 22:27. Am avut o zi de lucru, ca orice roman inconstient sau incapatanat care se mai afla inca in Romania. Eu inca n-am aflat de care sunt. Cert e ca sunt obosit. Undeva sub pat zac cateva zeci de sosete murdare. Mi-e lene sa le bag in masina de spalat, le las acolo intrucat probabil in timp se vor mumifica si le voi putea folosi pe post de bibelouri. Eu astept…timp am. Pe perna mea sta o farfurie cu spaghete cu branza. E acolo cam de vreo 4-5 ore, de cand le-am adus infometat in camera. Si acolo au ramas. Mi-e lene sa le arunc la gunoi, sa spal farfuria, sa o pun la loc si in plus nu ma deranjeaza cu nimic pe perna, nu ocupa loc. Eu stau in pat la laptop. Mai am langa mine telefoane, chei, portofel, ciocolata desfacuta. Langa pat o sticla goala de suc. Ati ghicit, mi-e lene sa o duc la gunoi. Cand imi voi face curaj le voi aduna pe toate cumva, intr-o plasa, ca sa le arunc impreuna. De spaghete nu ma ating. Astept sa se mumifice si ele. Vor face un bibelou interesant. Si-apoi…astept sa ies, in noapte…asa..pe la ora 12. Ploua si aerul e umed, miroase a … molusca. Da..chiar miroase a molusca pe strazi si nu cred ca-i de la zecile de melci care-si incearca norocul pe trotuar. Cu toate astea, noaptea are aici un parfum aparte. Cea mai urata strada pustie din Cluj imi pare mai frumoasa decat cea mai frumoasa strada pustie din Timisoara. Imi pare zic. Si-acum…ca v-am lasat sa va imaginati un pic cadrul din care scriu eu aceste mizerii… va las..pentru ca trebuie sa vad si in noaptea asta Luna.
(No Ratings Yet) Loading ...De ce scrie eu cu greselile care este?
De ce scrie eu cu greseli zice unii. De ce ma grabeste eu si scrie asa, agramaticalisme, zice altii. Da chiar asa dom’ne, de ce nu stau eu sa le corectez, sa le macin, sa le rumeg, sa le pregatesc pentru ochiul eventualului cetetor. Da ce…yo chiar asa n-am pic de respectul ? Apoi … aici e vorba strict de lene. Si de eficienta. E ineficient pentru mine sa ma pun sa corectez asa cum e ineficient sa scriu mizeria de fata, dar o scriu. Pierd timp corectand ceva ce oricum se intelege cu putina vointa din contect. Ca doar n-oi scrie cu cuneiforme. Apoi yo nu consider ca yo scriu ceva atat de valoros incat sa merite mai mult de-o parcurgere cel mult, deci in nici un caz o corectura pe text. Asta asa, in caz c-or mai exista dubii. De ce ? Uite d’aia.
(No Ratings Yet) Loading ...