Ma duc dracului
Da… plec in Delta. Asa mi-a venit mie. Delta Dunarii , Busteni, Brasov, Sibiu, Sighisoara, Cluj, Oradea si-acasa. Asa ca, pana pe la 1 septembrie cand o alta dilema imi va macina creierii se somer, nu ne auzim, nu ne vedem. Multumesc mult pe degete numarabililor mei cititori pentru timpul pe care-l pierd citind aceste ineptii. Multumesc viitorului care cu siguranta rade ca un cal atintindu-si spre mine ochii porcini si libidinoasele maini. Multumesc prietenului meu care de fiecare data cand merg la baie imi reproseaza ca beau prea mult. Si nu-i asa deloc. Ideea e ca dispar pentru o vreme, din care vreme… juma de vreme va fi in salbaticie. Nu e minunat ? Este. Adio blocuri, adio bmw-uri si figuri, adio gesturi si iphone-uri, adio internet prieteni, adio tot. Ma duc acolo unde numai linistea are sunet. Si pentru cateva zile … sunt salvat. Iar daca nu voi mai scrie nimic, niciodata .. cu siguranta am ramas acolo, cu pelicanii.
(No Ratings Yet)
Loading ...R.I.P. Timisoara
Ca privilegiat cetatean al acestei tari paradisiace, am fost pus in situatia de a-mi cauta de lucru, dupa revenirea in orasul natal, oras din Banat, zona numita nu stiu de ce .. “fruncea”. Trebuie sa marturisesc ca inainte de plecarea mea in Cluj, credeam ca Timisoara e o mare chestie. Cea mai mare chestie. Ceva mai tare decat Bucurestiul, ca doar nu era oras mai frumos si cu nivel de trai mai ridicat decat Timisoara. Cel putin, in ochii mei naivi. Si-am vazut Clujul. Oras linistit, pleznit undeva intre ale sale dealuri, cu oameni in marea majoritate calmi, in mare majoritate cu bun simt, in marea majoritate cu timp pentru toate. A facut ce-a facut viata si m-am trezit din nou, dupa o absenta de aproximativ 7 luni, in acelasi oras care-mi parea paradisul pe pamant. Si rezulta ca am probleme de adaptare. Pentru ca ori am gasit aici altceva, ori plecasem orb si m-am intors cu ochii deschisi. M-am trezit inconjurat de nesimtire, hotie si mitocanie. …va urma
update:
nu va mai urma nimic, mi-e lene. ati inteles ideea.
(No Ratings Yet) Loading ...Caut martori…
Am nevoie de martori. Am nevoie de argumente. Si asta pentru ca in mintea mea, o intrebare a capatat mai intai forma, apoi greutate. Iar greutatea, a castigat in dimenisuni zi dupa zi…dupa zi..dupa zi. Este sufletul uman diabolic sau angelic ? Nu voi tine un discurs lung si inutil pentru aceasta tema si nu imi voi documenta cu date concrete cuvintele. Cei care pot rumega aceste randuri le cunosc oricum, cei care nu le cunosc le gasesc in Google, iar cei care nu le pot rumega ar trebui sa se opreasca aici, chiar aici, inainte de punct.
Consider ca fiinta umana nu este intr-o majoritate covarsitoare demonica, intrucat minti luminate au invatat sa-i ingradeasca libertatile. Consider ca omul liber, in starea sa bruta, neprelucrata, este predispus crimei, violului, furtului, invidiei, arogantei, inselaciunii, minciunii. Omul e capabil sa zambeasca multumit vazandu-si semenii contorsionandu-se sub povara oricarui tip de durere. Omul se poate imbaia in sange din placere si nimic mai mult. Sange de copil, femeie, batran, sange rosu, la fel ca si al lui… dar nu propriul sau sange. Niciodata propriul sau sange pentru ca radacinile tuturor mizeriilor sufletesti sunt adanc infipte in solul egoismului. Nu avem nevoie de dovezi, nu e nimic de dovedit, faptele vorbesc de la sine, urla, sunt vii. Inca din preistorie durerea unui alt semen a amuzat, a dat o senzatie de putere celorlalti, tortura si suferinta au distrat pe cei puternici. O putere trecatoare, scurta, de moment, care a lasat in urma dare de morti. Fiinta umana nu a fost capabila sa realizeze in miile de ani petrecute pe o planeta prea ingaduitoare, ca o singura viata de om este insestimabila, intangibila, sacra. Iar a provoca moartea unei alte fiinte umane, o singura moarte si prima dintre cele provocate, va genera o reactie in lant. Imi e atat de greu sa gasesc cuvintele prin care sa explic cum am convingerea ca aceasta reactie in lant se are loc in Univers atunci cand este atinsa o coarda ireversibila, a carei sunet se raspandeste in spatiu vibrand atata ura incat schimba ireversibil TOTUL.
Eu cred cu tarie ca albul cel mai pur, odata patat de o mica si firava pata de cerneala, va sfarsi in final, ca negru, intrucat odata intinat, nimic, dar absolut nimic nu mai poate fi facut, dupa legile universale in care cred. Nu se mai spala, nu se mai curata, nu se mai uita. Oameni cu oasele sfaramate, jupuiti de vii, arsi pe ruguri, trasi pe roata, spanzurati, torturati in cele mai crude moduri pentru care omul, iata, si-a exersat imaginatie, pentru distractie. VIETI.
Poate daca am fi inteles aceste lucruri pornind de la ele, mereu de la ele, lumea ar fi fost altfel astazi, iar in jurul nostru poate totul, inclusiv culorile, n-ar fi semanat cu nimic din ceea ce cunoastem astazi. Acum e tarziu. Acum propovaduirea oricarui bine mi se pare ca finalitate, inutil, odata ce acea coarda de ura a fost atinsa si vibreaza mereu, aruncandu-si undele la infinit in jur. Acum binele nu mai poate fi vreodata mai mult decat un act temporar. O secunda de repaos pentru beneficiar. Poate o alta secunda de repaos pentru binefacator. Dar nimic mai mult. Ceea ce ne ghideaza acum vietile de la an la an, nu poarta nume, este doar calea prin care un vas care s-ar putea umple, ramane gol, apoi se sparge. E doar o cale si nimic mai mult, nici macar viata.
E curios cum randurile astea le-am scris eu, poate intr-un moment de ratacire, pentru ca tot eu scriam cu patos despre dorinta mea de a se introduce pedeapsa capitala pentru anumite infractiuni, dupa rationamentul meu, de neiertat. Dar la naiba, cine sunt eu? Nimeni. Scriam despre acest lucru pentru ca ultima nascocire a creierilor mei, ma face sa cred cel putin astazi, ca raul, odata picurat pe binele imaculat, e ireversibil, iar binele e pentru rau, precum sugativa pentru cerneala. Credeam in ideea de echilibru, dar nu mai cred, intrucat echilibrul poate fi aplicat in orice fel de mediu, echilibrul va gasi mereu o cale de a-si creea doua polaritati. Alte polaritati, nu cele pe care voluntar, sau involuntar, le-am ales.
Mi-e scarba de om. Mi-e scarba de lume. Ma gandesc cu emotie la ascetul care trece printr-o lunga si chinuitoare stare de sevraj incercand cu disperare sa-si lepede “haina”, sa se autodepaseasca, sa se izoleze de tot ceea ce exista haotic si fara speranta. Trebuie sa fie unul dintre cele mai grele lucruri. Trebuie sa fie momente in care sufletul sfasiat isi cauta radacinile, pe care ascetul trebuie sa gaseasca puterea sa le taie din nou…si din nou …si din nou. Si iata cum .. daca in mintea ta s-a format deja un tablou al acestor lucruri.. iata cum… totul isi pierde sensul in fata puterii si a unicului scop de a-ti slefui sufletul. Toate celelalte imi par mici, marunte, penibile, ingrozitoare.
Ne vedem deci, intr-o buna zi, in nimicnicie .. unde vom depana amintiri despre cum sa irosesti o viata. Am vrut vreodata sa ucid ? An zambit vreodata vazand suferinta ? M-am hranit vreodata cu durerea altora ? Le voi mai simti ? Suntem la fel. Intreaba-te pe tine si vei vedea cat e de usor.. sa te pierzi.
(No Ratings Yet) Loading ...Persoana virtuala
Da…exact asa. Numai persoane pe pamantul asta. Persoane fizice, juridice si …persoane virtuale. Cum vine asta ? Vine simplu. Rezulta ca daca nu ai o adresa de mail, un ID de ceva orice pentru chatereala, un cont de facebook sau hi5, esti pe langa secolul nostru. Du-te deci omule in treaba ta va spune multimea privindu-te de undeva de sus, din inaltul cerului. Cam astea-s cerintele minime pentru a nu fi ostracizat. Dar chill, nu se petrece nici o drama sub ochii nostrii jilavi caci toata lumea le are si cine nu le are era oricum sortit ostracizarii, prin urmare nimeni nu sufera. Dar nu asta ne intereseaza, cat faptul ca undeva, in spatiul virtual, se contureaza o clona, un nenorocit de avatar, cineva care seamana bine cu TINE. Se exprima ca tine, vorbeste ca tine, la naiba, chiar arata ca tine (asta o stiti doar voi) si are eventual prieteni pe care nu i-a vazut si care nu l-au vazut vreodata. As indrazni sa spun ca acea proiectie de pe spatiul virtual se poate numi cu lejeritate, o persoana virtuala. Poate suna ca o mica mizerie insa, daca ar fi sa vad lucrurile prin ochii lui Jules Vernes, chestia aia ciudatica si care acum abia prinde contur, e pe cale sa se adauge ca si corp la celelelalte, astral, eteric, fizic etc.
Persoana ta virtuala reprezinta cu siguranta minunat si mult mai bine decat ai reusi tu sa o faci in realitate, CEEA CE TI-AI DORI SA FII, felul in care ti-ai dori sa fii perceput in exterior. As putea spune ca dupa parerea mea este un upgrade al tau facut prin cel mai usor mediu de a ti-l face. Ceea ce este ingrijorator caci am avut oroarea de a intalni “persoane virtuale” de consistenta maronie si-am ramas un pic blocat pentru ca… prietene.. ala era deja upgrade-ul.
Bun, e evident acum pentru toata lumea ca bat campii. Ca ultima idee, acest corp virtual incepe sa se muleze atat de bine pe noi incat pana si sentimentele reusim sa le transpunem uneori in 1 si 0 si reusim sa ne bucuram cumva de o a doua viata, in spatiul virtual. Sa fim sinceri, ne mananca timp din realitate, deci nu vorbesc fara mine. Realitatea noastra este astazi, un hibrid bolnav intre virtual si real. Si-atunci, ce pot sa imi doresc ?
Astept sa vad milionarii din Virtual Life cersind bani de o tigara pe la prieteni si cunoscuti.
Astept sa vad adolescenti crescand impreuna un Tamagochi si aruncandu-si priviri pline de speranta si mandrie.
Astept sa vad o viitoare generatie de robotei indobitociti artificial, absolvind licee si facultati online.
Si pentru moment ma intreb, dupa ce am reusit sa am o parere de neschimbat despre lumea care ma inconjoara si mecanismele care o fac sa functioneze, daca nu cumva unica libertate care a mai ramas fiintei umane, e acolo, in virtual.
(No Ratings Yet) Loading ...Ceai negru si .. nimic mai mult
E 2:20 in noapte. Si as dormi, dar numai pe jumatate, asa ca e mai cuminte sa stau treaz. Intre cei patru pereti ai mei, ma gadesc plicticos si contemplativ, eventual satul de paleta de senzatii care ma incearca de obicei noapte de noapte. Un termoplonjon imi zambeste meschin semn ca ar fi timpul sa-l abuzez pentru prima sa data. Ceai negru ! Adjudecat ! Si se face, dar asta nu ajuta prea mult. Nu face decat sa adanceasca gandurile, adaugandu-le de acum si o placuta aroma amaruie. Sunt un om intuitiv, mult prea intuitiv si chestia asta nu se drege cu ceai negru. Ah… chiar…stiti reteta viitorului ? Se iau datele, se amesteca bine pana cand iau o forma solida, se presara cativa neuroni. Se ia materialul nedefinit si se poliseaza cu grija. Evrika ! Iata viitorul ! E o reteta minunata si infailibila. Problema e ca , produsul e insolubil in ceai negru. Si iata-ne umbland in cerc .. ce facem deci ? … ce facem deci zic… NIMIC ! A fost un flash, o sclipire, aparuta subit ca un dar. Nimicul n-a daunat niciodata nimanui, nimicul e mai putin decat orice, dar suficient pentru ca raul sa se propage in lume fara a pata mainile nimanui. Si daca m-as pripi, as trage repede concluzia ca nimicul instaureaza ordinea naturala, fireasca a lucrurilor.
Sta oare nimicul la baza tuturor lucrurilor ? Ar putea oare nimicul sa fie justitia perfecta universala? .. ar fi .. dureros de simplu.
(No Ratings Yet) Loading ...