3 secunde
(No Ratings Yet)
Loading ...Snowflakes Story
Odata demult am vazut in Piata Unirii un batranel care canta superb la vioara. Era garbovit, sarac si cu hainele prafuite si pentru ca imi doream ca el sa nu moara niciodata, i-am facut o fotografie. Si l-am pastrat viu, pentru ca daca acum el azi nu mai este, o parte din el a ramas aici. Uneori… vrem ca unii oameni sa nu moara niciodata. Asa a aparut si povestea …
* * * * *
Pasii strainului lasau urme adanci in zapada, vegheati printre crengile contorsionate de lumina sinistra, palida, rece, a lunii. Ratacea calm prin padure, urmand poteca acoperita de zapada, cu fata brazdata de sute de ace de gheata aruncate de viscol. Era un tip slab, cu o privire grava, misterioasa, sfredelitoare. Purta haine peticite, largi, pe care le tara prin zapada imaculata, printre umbrele copacilor , spre o destinatie necunoscuta. Nu pare deranjat de trosnetele lemnelor inghetate, nici de umbrele miscatoare ale crengilor incovoiate. E adancit intr-un gand profund, ca o transa, in timp ce pasii il duc mai departe, spre luminita de la orizont care incepe sa licareasca firav. Minutele trec, curg, striga, iar el nu aude decat scartaitul omatului sub talpile bocancilor. Lumina devine mai clara, creste, se inmulteste, dand la iveala o carare strajuite de faclii aprinse. Pe marginea cararii pare a fi un han vechi din lemn, ascuns intre brazii ninsi, luminat de flacarile portocalii care topisera zapada din jurul facliilor. Strainul trage usa din lemn si balamalele scartaie ruginite. Rasuflarea lui poarta in ea viscolul iernii. Inauntru, in penumbra, asezati pe scaune din trunchiuri de stejar,imbujorati de bere si vin, mesenii privesc tacuti ciudata aparitie. Tanarul purta in el ceva infiorator, sinistru, ceva ce facea cainii legati sa traga lanturile din pamant latrand fara incetare. Cauta cel mai intunecat colt si se indreapta spre el cu pasi calmi, ignorand hangiul serviabil de la tejghea. E asteptat. O pereche de ochi negri il priveste pe sub borurile uriase ale palariei prafuite.
- Ce ai invatat de la ei?
- Ca-i judeci prea aspru. Ca florile nu trebuie taiate. Ca banalul rasarit poate fi minunat. Ca nu e niciodata prea frig daca ei nu-i e prea frig sa stea langa tine. Ca poti spune totul fara sa spui nimic. Ca nu exista vindecare pentru astfel de rani si ca un zambet te poate face sa dispretuiesti Paradisul… nu ai intelege niciodata.. Nu-i mai cunosti !
- Le cunosc sufletele putrede si mincinoase de pe vremea cand tu luai forma din durere. Nici macar nu aveai o forma. Uita. Ai ales pe cineva?
- Da, insa …
- CE ?!
- Nu era “cineva”. Era… eu. Era jumatate din ceea ce odata.. Si atunci mi-am amintit cine esti TU. Si ce ai facut, acum atatea mii de ani…
-Nu incerca sa intelegi ce fac eu. Eu nu sunt opusul iubirii ci lipsa ei. Nu ma judeca, judeca-i pe ei, eu te cunosc, tu nu ma poti cunoaste niciodata, asa cum ei nu te pot cunoaste pe tine. Cineva trebuie sa taie florile!
- Voi invata sa te ucid… cu dragoste. Am tot timpul din lume. Ea pentru o clipa si-a amintit. Te transformi in nimic. Nu te poti impotrivi destinului, nici chiar tu.. Nici tu.. . .. Tu..
S-a trezit pe pamant. In jurul sau, sub razele soarelui, primii ghiocei apareau timid din zapada topita. Nu va mai rupe niciodata o floare. Se ridica, se scutura de pamant si porneste din nou la drum ,fara destinatie, cu doi ingeri zburand imprimati pe retina ochilor caprui.
(No Ratings Yet) Loading ...Where passion embraces madness
Iti aduci aminte cum eram noi acum mii de ani? Ceva din tine n-a uitat. Acel ceva care ma ia de mana cand ma privesti. Desenam cercuri de foc pe cer cu varfurile aripilor si ne aruncam impreuna in gol, nedespartiti. Pana cand a aparut El si ne-a distrus mica lume. Ne-a facut sa credem in bunatate insa El era un suflet inveninat si aripile lui ardeau spatiul si timpul. Din cauza lui ne-am nascut din nou aici. Stiu ca nu-ti mai amintesti multe. Dar de fiecare data cand ma uit in ochii tai eu imi amintesc, am stiut mereu. Odata, pe cand totul era o intindere de ape, dupa ce Tiamat n-a mai fost, mi-ai spus ca simti o lunga suferinta venind. Iar eu am ras. Acum te cred, nu mai rad. Stii ca el nu poate muri … decat din prea multa iubire. Cred ca se indeparteaza de noi. Fiecare minut in timp, aproape de noi, il raneste, de cand tu ai inceput simti. Ai sa incepi sa-ti amintesti. Se teme, pentru ca te trezesti din vis. Iar eu sunt deja treaz si te vreau inapoi.
(2 votes, average: 5.00 out of 5) Loading ...Noapte neagra si pagana…ia-ma de mana
Noapte, o noapte de vara al carei miros mi-l amintesc inca. Ora e tarzie si ma plictisesc acasa pe internet, in fata unui pahar de suc, fara sa bag in seama telefonul care suna…suna…suna. Raspund. E ea, se plictiseste la fel ca si mine, e singura acasa si ma cheama la film. Sa fim seriosi ! Film, dooh. Bine, dar, are o relatie. Si ce daca ? Au fost ultimele ganduri inainte de a disparea in noapte. Locuieste la mama dracului, dar pe drum am timp sa ma gandesc. In ziua in care am cunoscut-o ne-am si iubit animalic pe covor. Iubit e impropriu spus, dar parca n-as folosi celalalt termen. E putin ciudata, dar are un zambet absolut dulce. Oare e mai mult decat atractie? Neaaah ! Nu are voie,nu are cum, doar mi-am jurat. Si iata-ma din nou la usa ei. Imi deschide, ma saruta, parul ei miroase a balsam. Si pielea ei are acelasi miros de vulgar, de dorinta, dar sa nu devenim soft. “Fute-o ! Arunc-o pe pat! Fa-o sa te iubeasca !” imi urla gandul in ureche. La naiba, de ce as fi vrut sa ma iubeasca? Doar are pe cineva oricum. Cumva am inceput eu sa o iubesc? Vreau doar o senzatie egoista de putere? Nu conteaza, irelevant, e intinsa pe canapea si ma trage deasupra ei, goala. Zgarie, musca, eu am grija sa nu-i las semne. Noaptea se schimba, nu mai e albastra, e multicolora, se contopeste cu gemetele ei. Apoi plange, isi intelege vina si plange brusc, un plans calm, mocnit, resemnat. Ma simt si plec. Simt rece briceagul din buzunar, in final nimeni nu e cu adevarat demn de incredere. Usa scartaie, trosneste, o las acolo plangand. Ma va mai cauta, a mai facut-o. Iar eu voi mai raspunde la telefon. Pentru ca suntem oameni, pentru ca gresala ne devine adesea viciu, dulce otrava. Peste ani…nu imi dau seama daca ea s-a clintit vreun pas. Pentru mine, e tot acolo, in acel loc rece si gol, captiva in sufletul ei si uneori, doar uneori cand noaptea mi se pare calda si albastra, o primesc in gandul meu.
(2 votes, average: 3.00 out of 5) Loading ...Altfel
Ei se recunosc dintr-o privire, stiu ca sunt altfel, diferiti, blestemati sa traiasca departe de cer. Ei pot fi binele, raul sau ambele la un loc si nu va conta niciodata pentru ca ei nu pot face diferenta intre bine si rau. Sunt calatori care viseaza la cer si cauta sa se ridice uneori dintre oameni chiar si fara aripile lor pierdute. Ei nu au reguli, ei nu cred in nimic din ce e al oamenilor, ei doar simt. Si cand simt sufletele lor devin ca valurile oceanului maturate de furtuna sub un cer demonizat. In ochii lor se vad flacari si gheata si povesti ale unui timp mult prea indepartat. N-ai sa-i intelegi. N-ai sa-i schimbi. Vor trece pe langa tine, prin tine, pe deasupra ta si vei plange plecarea lor fara sa-i fi atins vreodata, pentru ca ramane in aer ceea ce simt ei, iubire…sau ura. Ei sunt pasagerii acestei lumi, sunt cei care dau forma sentimentului, sunt sufletele alese si poarta in ei valori care deseori devin praf de stele odata cu ei si raman nedescoperite. Dupa ce ai recunoaste un inger intr-o multime de oameni?
(1 votes, average: 5.00 out of 5) Loading ...