Microbul rosu
Respiram inca aer comunist. Suntem ultima generatie infectata, noi cei nascuti in 80 si un pic dupa. Purtam in noi microbul rosu. Il avem in buzunare, in portofele, in creiere. Sincer prefer asta decat apartenenta la generatia Ronald Mc Donald dar tot ma simt infectat. Mentalitatea mea undeva e subreda. Am vazut tari in care comunismul murise de buna vreme si tinerii erau mult mai relaxati, bateau chiar spre extrema cealalta. Ma refer tot la cei din generatia mea. Se asezau calmi pe jos in autobuz, in fund, stateau la o vorba, nu ca incurajez acest gest dar iata cum gura lumii nu era importanta. Am spus gura lumii? Care gura? Nimeni nu era preocupat de ograda vecinului. Si se pastrau si normele de bun simt, mergeau paralel cu acea degajare. Sigur, nu lipseau uscaturile padurii dar simteam in aer libertatea. Tu o simti? Poti sa-i spui sefului tau ca greseste? Evident ca poti, dar rezultatul poate fi o decizie imatura a sa. Pentru ca si el poarta microbul rosu. Te poti sterge cu hartie de buda la nas in tramvai? Evident ca poti, dar multi ochi te vor privi acuzator, pentru ca nu e servetel, ci hartie, desi isi face treaba perfect. Da-i in pula mea de infectati. M-am sters eu asa la nas deseori. Si cu hainele de firma ce-i? Daca nu au semnul ala pe ele nu tin de cald? Put? Isi pierd culoarea? Culmea ca in tarile prospere se cumpara mai putin. Sunt mai ieftine cele chinezesti si arata la fel. Nah ! Dejtu mijlociu ca mania asta a hainelor de firma apare la popoare needucate. Oare doar politete o insemna educatia asta? O pula ! Pot sa te sudui de sughiti o luna dar ajut babute sa treaca strada. Asa sunt eu. Sunt deci educat sau nu? Nu stiu, nu ma intereseaza, ma simt impacat cu mine. De-as putea extirpa microbul ala nenorocit si rosu. Pentru ca mie imi e rusine sa ma asez pe jos in tramvai. Si nu pricep de ce. Stiu doar ca nu e ok, am un blocaj pe cerebel. Dar auzi, stii cum o rezolv? Simplu. Copilul meu va fi diferit !
(3 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ...Generatia de mouseri si houseri
Suntem martorii unei tragedii. AU DISPARUT JULITURILE DE PE GENUNCHII COPIILOR !!! Din nou ma astept ca voci muieresti sa sara pe mine pitigaiate si sa am intrebe ce am cu bietii copii. Am 25 de ani si nu pot incepe cu clasicul “pe vremea mea”, ce dracu, doar nu m-am fosilizat inca, dar stau ca tot omul si privesc in jurul meu. Si e trist, e grav, un fenomen social tacit ne fura copiii chiar sub ochii nostrii. Unde sunt cornetele, sabiile din trunchiuri de brad, sotroanele de pe trotuare, desenele cu creta colorata, masinutele din metal, cursele nebunesti cu biciclete, carucioarele din lemn cu roti din rulmenti, unde sunt corzile? Caci coarde avem destule. Mai presus de toate, unde sunt EI? Au disparut de pe strazi, s-au retras in case dupa perdele, stau strambi si palizi in fata monitoarelor care le ofera totul in varianta virtuala. Nu le lasa nici macar termen de comparatie pentru ca interesul fata de senzatiile reale a disparut. Fetitele admira parasute ajunse celebritati, baieteii se viseaza soldati care ciuruiesc oameni la fel ca in jocul preferat. Si totul, absolut totul pare la un click de mouse distanta ,iar din pacate realitatea este mult mai cruda si mai plina de surprize.
Ultimele generatii de copii sunt inconstient handicapate. Aici nu mai este vorba despre conflictul de generatii, vorbim despre drama reala a unor copii-produse, baietei pensati, epilati, gelati, efemenizati, fetite precoce care au pierdut valoarea lucrurilor simple imateriale si invata ca totul se poate obtine mai usor imbinand utilul cu placutul.
O generatie de palizi se naste. Doar scuipatorii de seminte, eterni, au ramas tot acolo, la locul lor, pentru a ne aminti de vremurile bune de demult pe cand apaream in pragul casei cu un ochi vanat, alergam zi de zi pana cand ne scuipam plamanii, ne pregateam pentru viata luptand deja pentru suprematie in cadrul grupului de prieteni, il terorizam pe vecinul care obisnuia de fiecare data sa ne sparga mingea atunci cand o prindea, mergeam la furat corcoduse prin gradini doar de dragul aventurii si ne intorceam acasa noaptea tarziu, plini de praf, cu genunchii insangerati, hainele zdrentuite si inima gata sa sara din piept.
Priveste-ti copilul ! E o leguma datorita tie ! E un produs. Priveste-i ochii goi, lipsiti de expresivitate. Priveste-l hipnotizat atunci cand sta incovoiat la calculator. Priveste-l cum zambeste cand sange virtual acopera monitorul. Dar fetita? Fetita viseaza sa ajunga in playboy. Stie deja ca daca fustita va fi destul de scurta, ea va fi frumoasa si va primi de la beieti cadouri la fel de frumoase. Si poate cu putin noroc va ajunge in Playboy, la fel ca fata de la televizor.
COPILUL TAU … E PE JUMATATE MORT !
(3 votes, average: 5.00 out of 5) Loading ...